Inaugurarea Spitalului Clinic de Urgență Bistrița: „Un vis început acum șase ani a devenit realitate”
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat, la inaugurarea Spitalului Clinic de Urgență Bistrița, că momentul marchează o filă de istorie pentru sistemul medical din județ. „Astăzi, aici la Bistrița, se scrie o filă de istorie în istoria medicală și a sistemului de sănătate din județul Bistrița-Năsăud. Un vis început în urmă cu șase ani a devenit realitate”, a afirmat Radu Moldovan.
Acesta a mărturisit că nici acum nu îi vine să creadă că lucrurile s-au întâmplat, amintindu-și de evaluarea făcută acum șase ani, alături de Gabi Lazany, manager la acea vreme, de Teofil Ciorbă, director economic, și de reprezentantul președintelui Consiliului de Administrație al Spitalului. În urma acelei analize s-a constatat nevoia majoră de modernizare și, mai ales, de extindere a spațiilor.
Potrivit președintelui CJ Bistrița-Năsăud, primele investiții au acordat încredere atât pacienților, cât și medicilor care au ales să profeseze aici în loc să plece în străinătate. În acest interval, circa 150 de medici au venit în unitatea medicală. „Astăzi, în Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, profesionalismul, competența, dotarea sunt la cele mai înalte standarde”, a mai spus Radu Moldovan.
Președintele Consiliului Județean a transmis mulțumiri ÎPS Andrei, care a binecuvântat investiția, și președintelui Nicușor Dan pentru participarea la ceremonie, apreciind că prin prezența sa validează eforturile depuse. De asemenea, a mulțumit Guvernului României, Comisiei Europene și politicienilor care au contribuit la proiect.
„Toate aceste eforturi nu se puteau pune în practică fără mai mult de o mie de oameni care, în ultimii trei ani, și-au petrecut aici zilele, nopțile, sărbătorile. Împreună am trecut peste perioade dificile și foarte dificile, ținând cont de blocajele care au apărut în derularea acestui proiect”, a declarat Radu Moldovan.
El a evidențiat că cei doi antreprenori generali au fost din județ și au adus resurse proprii, continuând lucrările în perioadele în care derularea și decontarea lor au fost blocate mai multe luni. „Fără eforturile lor azi nu puteam participa la această inaugurare. Mulțumesc Dimex, mulțumesc Frasinul, mulțumesc ReConstruct”, a spus președintele CJ BN.
Radu Moldovan a mulțumit și colegilor din Consiliul Județean care, alături de constructori, au dus greul, precum și pacienților și personalului medical care, în ultimii trei ani, și-a desfășurat activitatea în situații complicate, comparabile cu starea de război. „Am făcut reabilitări și modernizări continuând actul medical în condiții extrem de complicate”, a transmis acesta.
