Spitalul din Bistrița, proiect pilot pentru pacienții cu scleroză multiplă
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost selectat, alături de alte trei spitale din țară, pentru un proiect pilot destinat pacienților cu scleroză multiplă. Proiectul urmează să fie dezvoltat la Bistrița și la Cluj, unde vor fi implicate secțiile Neurologie 1, Neurologie 2 și Spitalul Militar.
Inițiativa prevede crearea unei persoane de sprijin, numită navigator, care îi va însoți pe pacienți pe tot parcursul bolii. „Va exista, ca și pentru cazurile oncologice, o persoană – navigator – care va ajuta pacientul și familia lui să treacă prin această boală. Va fi un ajutor extraordinar!”, a explicat Adriana Mocan, reprezentanta Asociației Willness – Educație și Inovație în Scleroza Multiplă.
O boală cu care se trăiește toată viața
Potrivit reprezentantei asociației, numărul diagnosticărilor este în creștere, atât la nivel mondial, cât și în rândul copiilor. „Numărul de diagnosticări este tot mai mare. Și nu doar pentru că acum se poate diagnostica mai repede ca înainte, ci s-a văzut, la nivel mondial, o creștere a numărului de cazuri. Și nu doar la adulți, ci tot mai mulți copii sunt diagnosticați. Scleroza multiplă este o boală care se manifestă diferit, de la om la om, și e o boală cu care trăiești toată viața. Nu există tratament, ci doar medicamentație care încetinește evoluția bolii. Tocmai de aceea ne-am gândit la un proiect care să vină în ajutorul pacienților și a familiilor acestora!”, a declarat Adriana Mocan.
Rolul navigatorilor
Proiectul prevede formarea de navigatori, descriși ca o interfață între pacient, spital și familie. „Vor fi oameni – nu neapărat cu studii medicale – care îl vor ajuta pe pacient cu tot ceea ce e nevoie pe parcursul acestei boli. Cum spuneam, scleroza multiplă se manifestă diferit de la om la om. Și atunci, acești navigatori vor păstra legătura cu pacientul, vor ține evidența analizelor, a programărilor la diferite specialități. Pentru că, de exemplu, un pacient cu scleroză multiplă poate, la un moment dat, să sufere de incontinență urinară. Dar să nu știe că e legată de scleroza multiplă. Rolul navigatorului este să vadă toate conexiunile, să îl trimită pe pacient la specialitatea unde e nevoie de investigații și să îi faciliteze accesul. De asemenea, navigatorul va ajuta familia pacientului să înțeleagă mai bine ce înseamnă scleroza multiplă și cum pot să îl ajute pe cel drag”, a explicat Adriana Mocan.
Ideea, inspirată din experiența proprie
Adriana Mocan este ea însăși pacientă cu scleroză multiplă de șapte ani și a identificat lacunele din sistem, ceea ce a determinat propunerea proiectului. „Ca și pacient, am putut vedea care sunt lacunele sistemului. Și atunci, am zis că e nevoie să ne ajutăm unii pe alții. Că nu pot medicii să le facă pe toate. Și atunci, să demarăm un proiect prin care să se acopere aceste lacune. De aceea navigatorii vor avea acest rol, de a conecta pacientul cu specialitățile de care are nevoie, de a-i facilita programările, de a-i fi alături, lui și familiei. Există navigatori – dar la Oncologie. Însă și aici e nevoie de un astfel de om. Proiectul îl demarăm la Bistrița și Cluj, dar apoi vrem să îl extindem la nivel național!”, a concluzionat Adriana Mocan.
