ZETO MODELS, succes la Milano, Paris și Dubai. Urmează cursuri pentru copii și femei 30+

P Catalin
4 Min Read

Succese internaționale pentru ZETO Models Agency: Milano, Paris și Dubai pe agendă

ZETO MODELS Agency by Tina Olari continuă să obțină rezultate notabile pe plan internațional. Recent, modelele agenției au participat la World Fashion Festival Awards Milano, eveniment desfășurat pe 26 septembrie, în perioada Milano Fashion Week. Activitățile s-au întins pe trei zile intense de pregătire, care au inclus show-uri, fitting-uri și sesiuni foto-video pentru modelele ZETO.

Tina Olari a condus la Milano o delegație formată din 39 de modele. Dintre acestea, 16 au fost Top Models, iar 23 au fost Young Models, cu vârste cuprinse între 4 și 12 ani. Toate au urcat pe podium în cadrul prezentărilor susținute de cei 39 de designeri participanți. Delegația ZETO, în ansamblu, a numărat aproape 100 de persoane, iar alături de echipă s-a aflat și fotograful profesionist specializat în fotografie fashion Florin Simion.

În perioada imediat următoare, ZETO MODELS Agency by Tina Olari va lua parte și la Paris Fashion Days. Pe 1 și 2 octombrie, Tina Olari va fi prezentă în capitala Franței împreună cu câteva dintre modelele agenției.

„Pentru finalul lunii octombrie este programată o nouă deplasare la Dubai, în măsura în care situația din zonă va permite participarea în condiții de siguranță. În paralel cu proiectele internaționale, pe 10 octombrie începem o nouă ediție a cursurilor ZETO. Înscrierile sunt pe ultima sută de metri”, a explicat designerul Tina Olari.

Noi programe de pregătire la Bistrița: ZETO Models Academy și ZETO Businesswoman 30+

Pregătirea în cadrul noilor cursuri se desfășoară pe două direcții. Prima este ZETO Models Academy, dedicată copiilor și tinerilor care vor să descopere și să se inițieze în lumea modelingului. Cea de-a doua este un program inedit propus publicului din Bistrița: ZETO Businesswoman 30+, adresat femeilor de peste 30 de ani.

„Ne-am gândit la femeile aflate în funcții de conducere private sau instituții de stat, care își doresc să își îmbunătățească imaginea, postura, feminitatea, eleganța, atitudinea și încrederea în sine. După Milano și noile proiecte ce se vor desfășura la Paris și Dubai, ZETO Models Agency deschide o nouă etapă de pregătire și formare la Bistrița”, a mai precizat Tina Olari.

Cursurile ZETO Businesswoman 30+ și programul ZETO Models Academy destinat copiilor vor debuta pe 10 octombrie. Cei interesați sunt îndemnați să se grăbească să prindă ultimele locuri disponibile.

Sub motto-ul „ATITUDINEA face diferența!”, specialiștii ZETO Models Agency by Tina Olari se declară pregătiți să îi ajute pe participanți să își îmbunătățească încrederea în sine și în potențialul personal. Programele includ mentori care contribuie la cizelarea prezenței și a prezentării în societate, abordând aspecte precum mersul, postura, atitudinea, conduita și gestionarea emoțiilor.

Ultimele înscrieri pentru ZETO Models Academy și Business Woman se pot face printr-un mesaj privat pe paginile de Facebook, Instagram sau Tik Tok ale Tinei Olari.

Share This Article