Dinu Flămând și-a lansat antologia „Umbra Muntelui Heniu” la Casa Colecțiilor din Bistrița
Antologia de poezie „Umbra Muntelui Heniu”, publicată la Editura Școala Ardeleană în 2026, a fost prezentată publicului bistrițean la Casa Colecțiilor. Volumul reunește versuri semnate de poetul Dinu Flămând, ilustrate de pictorul Marcel Lupșe.
La eveniment au participat, alături de autor, pictorul Marcel Lupșe, traducătorul Jean Poncet și scriitorul Aurel Rău. Dinu Flămând și-a exprimat bucuria de a se afla din nou la Bistrița, alături de Aurel Rău și de Jean Poncet.
Poetul a vorbit despre temele care străbat antologia, descriindu-le ca fiind „temele umile ale copilăriei noastre”, care, tratate cu onestitate, pot fi proiectate mai departe și pot trece granițele limbii. El a evocat și experiențele de a-și recita poemele în fața publicului din alte țări, mărturisind că reacția cititorilor străini — fie că sunt luminați, surprinși, intrigați sau regăsindu-se într-o imagine — îl face să înțeleagă că nu există dificultăți de traducere și că există o comunicare transfrontalieră. „Probabil în felul acesta ne explicăm existența poeziei și de ce suntem atât de încăpățânați s-o facem, unii dintre noi”, a spus el.
Dinu Flămând a povestit că i-a fost dificil să adune poemele din antologie, pentru că, de obicei, când le recitești, nu-ți mai plac și nu întotdeauna regăsești emoția de atunci. A făcut referire la ideea că oamenii își modifică și își elaborează mereu trecutul, amintind că Orwell spunea că nimic nu este mai imprevizibil decât trecutul. Poetul a observat că trecutul este înfrumusețat, iar asperitățile sunt eliminate sau polizate, ceea ce ar putea fi chiar menirea poeziei.
Volumul „Umbra muntelui Heniu” poate fi achiziționat de pe site-ul Editurii Școala Ardeleană. În descrierea cărții, autorul mărturisește cât de insistent l-a urmărit acest „personaj” de-a lungul vieții, în numeroasele țări și orașe prin care a umblat, purtând permanent cu el umbra muntelui Heniu din fața casei copilăriei sale. Poemele au fost luate din aproape toate culegerile de versuri publicate de-a lungul deceniilor și evocă numeroase persoane dragi, care locuiesc acum definitiv în umbra Heniului sau în memoria poetului.
Cine este Dinu Flămând
Dinu Flămând s-a născut la 24 iunie 1947, în Susenii Bârgăului, și este poet, eseist, jurnalist, traducător și comentator al actualității politice în presa românească și internațională. A absolvit Filologia la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj în 1970, iar în perioada studenției a fost membru fondator al revistei „Echinox”. După absolvire a lucrat în redacții de ziare, reviste și edituri din București.
La sfârșitul anilor ’80 a obținut azil politic la Paris, unde a denunțat regimul opresiv din România în presa scrisă și la radio. A fost jurnalist bilingv la RFI între 1989 și 2009, iar după căderea regimului comunist s-a reintegrat în literatura română.
În 2011 a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia și a devenit consilier al ministrului la Ministerul Afacerilor Externe, reprezentând ulterior România la Organizația Internațională a Francofoniei. De-a lungul carierei a fost distins cu numeroase premii, printre care Premiul de debut „Mihai Eminescu” (1971), Premiul „Cartea anului” (1998), Premiul „Nichita Stănescu” (2018), Premiul „Mihai Eminescu” pentru poezie al Academiei Române (2022), Premiul „Nuevo Siglo de Oro” (Círculo de Poesía, Ciudad de Mexico), Premiul „Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia (2025) și Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia (2026). Este Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Cetățean de onoare al mai multor localități, între care comuna natală, Prundu Bârgăului.
Opera sa cuprinde volume de poezie, critică literară și traduceri. Între titluri se remarcă „Apeiron” (1971), „Altoiuri” (1976), „Stare de asediu” (1983, 2015), „Intimitatea textului” (1985), „Viață de probă” (1998), „Frigul intermediar” (2006), „Ascunsul Bacovia” (2007), „Umbre și faleze” (2010), „Veghea și Somnul” (2016), „Primăvara la Praga” (2017), „Om cu vâslă pe umăr” (2020), „Scaun la fereastră” (2022) și „Viteza trecutului” (2026). Cărțile sale și antologii din poezia sa au fost traduse și publicate în Spania, Franța, Italia, Mexic, Portugalia, Germania, Chile, Honduras, Columbia, Macedonia de Nord, Grecia, Israel și în alte țări.
Ca traducător, s-a dedicat în special autorilor de limbă franceză, spaniolă, italiană și portugheză, traducând din opere ale unor scriitori precum Fernando Pessoa, António Lobo Antunes, Carlos Drummond de Andrade, Vinicius de Moraes, Umberto Saba, Mario Luzi, Samuel Beckett, César Vallejo, Pablo Neruda, Jorge Semprún, Antonio Gamoneda, Jean-Pierre Siméon, Omar Lara, Marco Lucchesi și Marco Antonio Campos.
