Record de solicitări la Arhivele Naționale pentru acte de proprietate

P Catalin
3 Min Read

Asalt la Arhivele Naționale: număr record de cereri pentru acte de proprietate

Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud au primit de la începutul anului 1.477 de solicitări, cu aproape 250 mai multe decât în tot anul 2025, când instituția a înregistrat 1.228 de cereri. Creșterea este de aproximativ 20%, deși anul nu s-a încheiat. Datele au fost prezentate de Cornelia Vlașin, șefa Serviciului Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale, în ședința Colegiului Prefectural.

Potrivit acesteia, cererile nu sunt doar mai multe, ci și mai dificil de soluționat. „Cererile adresate instituției noastre au cunoscut o creștere a numărului și a dificultății, îndeosebi cele pentru stabilirea dreptului de proprietate”, a explicat Cornelia Vlașin.

Actele de proprietate, cele mai căutate documente

Actele de proprietate rămân și în acest an cele mai solicitate, la fel ca în 2025. Urmează actele de școlarizare, iar anul trecut aproximativ una din cinci cereri a vizat eliberarea de copii după acte de stare civilă.

Din cele 1.228 de solicitări primite anul trecut, 305 au vizat eliberarea de documente pentru dovedirea unor drepturi patrimoniale, juridice sau administrative. Dintre acestea, 91 au primit răspuns pozitiv, iar 49 negativ. Alte 63 au fost trimise spre rezolvare altor instituții, pentru 24 s-au cerut date suplimentare, iar în 78 de cazuri solicitanții au primit îndrumare. Pentru a răspunde acestor cereri, arhiviștii au cercetat 766 de unități arhivistice.

Peste 7 kilometri de documente în depozitele instituției

Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud păstrează 832 de fonduri și colecții, care însumează peste 7.000 de metri liniari de documente. Așezate pe un singur raft, acestea s-ar întinde pe mai bine de 7 kilometri. Instituția are și o bibliotecă documentară cu peste 30.000 de unități. „Unele dintre aceste unități de bibliotecă sunt rarități”, a precizat Cornelia Vlașin.

Cum pot fi consultate documentele

Persoanele interesate să consulte documente trebuie să contacteze instituția telefonic și să își facă o programare la sala de studiu. La prezentare este necesar actul de identitate, pe baza căruia li se emite gratuit un permis valabil doi ani. Solicitanții comunică subiectul de interes, iar arhiviștii le pun la dispoziție inventarele fondurilor relevante.

După identificarea cotei, a numărului dosarului și a anului, se completează un buletin de cercetare, pe baza căruia documentul este pus la dispoziție, cu anumite restricții. Documentele cu caracter personal, precum actele de proprietate sau cele clasificate, nu sunt eliberate la sala de studiu. În astfel de cazuri, solicitanții sunt îndrumați spre biroul relații cu publicul, unde trebuie să facă dovada că sunt persoane îndreptățite. După primirea dosarului, persoana poate fotografia documentele fără limită, în schimbul unei taxe de 7 lei pe zi. Există și un număr limitat de dosare care pot fi consultate într-o zi, respectiv 15.

Share This Article