Accident rutier în Cluj-Napoca: un șofer din Bistrița-Năsăud s-a răsturnat peste două mașini parcate
Un bărbat de 54 de ani din județul Bistrița-Năsăud a provocat, astăzi, un accident rutier pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca, după ce nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, bărbatul conducea un autoturism pe Calea Dorobanților și a efectuat virajul spre strada Anghel Saligny, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani din municipiul Cluj-Napoca.
În urma impactului, mașina condusă de bistrițean s-a răsturnat peste două autoturisme care erau parcate pe aceeași stradă.
O pasageră în vârstă de 53 de ani, care se afla în autoturismul condus de bărbatul din Bistrița-Năsăud, a fost rănită și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare.
La fața locului au intervenit echipajele de poliție, care au demarat verificările pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.
