Un bărbat de 67 de ani din Bistrița a căzut de la etajul 2 al unui bloc de pe strada Năsăudului
Un bărbat în vârstă de 67 de ani din Bistrița a ajuns la spital, în stare de inconștiență, după ce a căzut de la etajul 2 al unui bloc situat pe strada Năsăudului. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, care a solicitat intervenția de urgență a salvatorilor.
La fața locului a fost direcționat un echipaj cu medic din cadrul Serviciului Județean de Urgență Bistrița – Năsăud. Bărbatul a fost găsit inconștient, dar cu respirație, iar ulterior a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital, tot în stare de inconștiență.
Conform oamenilor din zonă, bărbatul ar fi fost plecat în vizită, unde ar fi consumat alcool. Întors acasă, s-ar fi dezechilibrat peste balustrada balconului și a căzut.
