Poveștile Holocaustului, evocate la Sinagoga din Bistrița: „Să nu se mai repete niciodată!”
Zeci de elevi din clasele a VII-a de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, însoțiți de profesoarele Florina Codorean și Dorina Bujor, au aprins lumânări la monumentul care amintește de drama evreilor bistrițeni și au păstrat un moment de reculegere, cu prilejul Zilei de Comemorare a Holocaustului. Totodată, aceștia au vizitat Sinagoga din Bistrița, unde Natalia Țigăuan, membru în Comitetul de Conducere al Comunității Evreilor Bistrița, le-a vorbit despre istoria locului și despre tragedia care a marcat comunitatea evreiască din județ.
Natalia Țigăuan le-a împărtășit elevilor povestea propriei familii. Din cei cinci membri ai familiei sale – bunicii, mama, fratele și sora sa – doar cele două surori s-au întors acasă, la Bistrița. Ceilalți au murit în lagărul de exterminare de la Auschwitz. La întoarcerea din lagăr, mama sa cerea într-una pâine, lipsa hranei devenind o obsesie pentru majoritatea supraviețuitorilor. Natalia Țigăuan le-a explicat copiilor că la Auschwitz nu exista nicio identitate: oamenii nu mai aveau nume, deveneau un număr tatuat pe mână, de care nu scăpau până la moarte.
„Este bine că Holocaustul – multă vreme ignorat din cărțile de istorie sau chiar contestat de unii – se studiază acum la școală. Asemenea atrocități nu trebuie să se repete”, a subliniat Natalia Țigăuan.
Profesoara Florina Codorean a explicat că elevii studiază Holocaustul la ora de Istorie, unde au un studiu de caz pe această temă, iar marcarea evenimentului a devenit o tradiție în școală. „Copiii au reacționat foarte bine, au fost atenți și impresionați de subiect. Una dintre clase face cu mine și un mic curs de jurnalism școlar și educație media. Au primit ca sarcină ca după acest eveniment să redacteze o știre pentru revista școlii”, a declarat profesoara.
Măsurile represive din 1944 și ghetoul de pe Dealul Dumitrei Vechi
Încă din toamna anului 1940, împotriva evreilor fuseseră declanșate primele măsuri represive. În 28 aprilie 1944, primarul orașului, Kuales Norbert, comandantul Legiunii de Jandarmi, Pastohi Ernest, împreună cu prefectul județului, Bethlen Bela, și subprefectul Szomlenschi Lazslo, au stabilit amplasarea lagărului de concentrare pe terenul fermei agricole „Stamboli”, la trei kilometri de Bistrița.
Primarul Bistriței a cerut imperativ președintelui comunității evreiești să întocmească lista tuturor evreilor din oraș, cu nume, prenume și domiciliu, deși în aceeași zi îi asigurase pe reprezentanții comunității că nu există niciun plan privind deportarea și amenința cu trimiterea în fața Curții Marțiale a celor care lansează asemenea zvonuri.
Șeful poliției orașului Bistrița a emis Ordinul 9211/1944, prin care se prevedea ca, începând cu data de 2 mai, toți evreii să nu părăsească locuința și să-și pregătească un bagaj de maximum 50 de kilograme. Ordinul a fost transmis abia în dimineața zilei de 3 mai. Echipe paramilitare au descins apoi la locuințele tuturor evreilor, pe care i-au scos în stradă. Unii nu au mai apucat să-și ia nici cele mai elementare lucruri.
Un fragment din rechizitoriul depus în procesul criminalilor de război desfășurat la Cluj-Napoca după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial descrie astfel procedura: „La ieșire, evreii au fost dezbrăcați la piele, bărbații la dreapta, femeile la stânga în fața porții ghetoului și percheziționați de jandarmi, detectivi și nyilașiști din Bistrița. Femeile au fost percheziționate nu numai la haine, dar și la toate cavitățile corpului. Cu această ocazie s-au confiscat toate lucrurile, afară de un rând de haine, 2 rânduri de lenjerie de corp, 2 batiste, o pătură, ½ kg de pâine de persoană și o găleată de apă de vagon. Vagoanele au fost închise cu lacăte și ferecate cu sârmă ghimpată. Trenurile au fost păzite până în orașul Kosice de către armata ungară, iar de acolo paza a fost preluată de către Gestapo, până la Auschwitz.”
În lagărul de la Stamboli au fost internați 6.300 de evrei din cei 6.800 aflați în județ. Unii au fost înghesuiți în câteva barăci sau în cotețe de porci, iar cei mai mulți sub cerul liber. Nu exista o fântână pentru apă, nu exista o sursă de tratare a bolnavilor sau de pregătit hrana și nu existau condiții elementare de igienă. Apa era transportată cu o cisternă, în cantități insuficiente. Din cauza condițiilor inumane, în primele zile au murit 300 de persoane.
Evenimentele au afectat evreii de pe întreg teritoriul Ungariei, dar și din cele 11 județe din nordul Transilvaniei care fuseseră cedate Ungariei prin sentința Dictatului de la Viena, în 30 august 1940.
