Spectacolul „O oră de liniște”, jucat cu sala plină la Palatul Culturii din Bistrița
Spectacolul de teatru „O oră de liniște”, producție a Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc”, s-a jucat joi și vineri la Palatul Culturii din Bistrița, cu sala plină. Reprezentațiile au făcut parte din premiera piesei, iar publicul a aplaudat la scenă deschisă, hohotele de râs însoțindu-i pe actori pe parcursul întregului spectacol.
Din distribuție fac parte Dorin C. Zachei (Michel), Andra Iulia Stoicescu (Nathalie), Doru Cătănescu (Pierre), Crina Andriucă (Elsa), Pavel Bârsan (Ahmed), Shahbazimoghadam Mohammad Jawad (Leo) și Cătălin Gherghițoiu (Sebastian). Piesa este semnată de Florian Zeller și a fost regizată la Bistrița de Răzvan Oprea, scenografia fiind realizată de Simona Marcu.
Spectacolul pornește de la o dorință aparent simplă: Michel vrea o singură oră de liniște pentru a asculta un disc. Însă familia, prietenii și întâmplările neașteptate transformă această oră într-un carusel de situații comice, tensiuni, secrete și răsturnări de situație. Actorul bistrițean Dorin C. Zachei, interpretul personajului principal, a descris piesa drept „o comedie spumoasă «inundată» de situații imprevizibile”.
Dincolo de umor, spectacolul vorbește despre relațiile dintre oameni, despre lipsa de comunicare și despre dificultatea de a-i asculta cu adevărat pe cei de lângă noi. „O comedie absolut savuroasă, care îți arată faptul că în teatru, ca și în viață, totul este despre a trage și a împinge. Tragi de celălalt pentru a-l conecta la realitatea ta, împingându-i limitele”, a afirmat Crina Andriucă, interpreta personajului Elsa.
Regizorul Răzvan Oprea a remarcat la rândul său că piesa este „un spectacol despre oameni care încearcă disperat să comunice, în timp ce fac tot posibilul să nu spună ceea ce au cu adevărat de spus. Și poate că de aceea este atât de comic. Pentru că, privind aceste personaje, avem șansa să râm de ele. Iar după ce râdem, poate descoperim că, într-un fel sau altul, râdem de noi înșine”.
„O oră de liniște” va fi jucat și la București, în 10 noiembrie și 3 decembrie, la Sala Luceafărul. Publicul din Bistrița va mai putea revedea comedia și în 30 noiembrie.
