Copil de 14 ani, lovit și umilit de doi adolescenți; unul dintre agresori a fost reținut

P Catalin
5 Min Read

Un adolescent de 14 ani din Mărișelu, agresat și umilit de doi tineri. Unul dintre agresori a fost reținut

Un băiat de 14 ani din comuna Mărișelu, sat Bârla, a fost lovit și umilit de un coleg de clasă și de un prieten al acestuia, mai mare, care au filmat întreaga scenă. Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, iar joi, 22 octombrie, unul dintre agresori, în vârstă de 16 ani, a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit mamei copilului, băiatul plecase la pescuit, în apropierea râului, împreună cu alți băieți de la antrenament, după ce ședința de pregătire nu s-a ținut. Acolo s-au întâlnit cu colegul de clasă, de 15 ani, și cu un prieten al acestuia, cu un an mai mare.

„Cei doi au luat-o la fugă după ei și au început să strige că să stea, că dacă nu îi lovesc. Au reușit să îl prindă pe băiatul meu, pe Ș., în lanul de porumb. L-au pus în genunchi și l-au pus să spună Tatăl nostru. Copilul, de frică, greșea. L-au lovit cu palmele, cu pumnii, cu genunchiul. L-au lovit în buză, în spate și în coaste. Copilul striga și îi implora să îl lase să meargă acasă. Dar ei își băteau joc de el și îl umileau în ultimul hal!”, a povestit mama băiatului.

Agresorii au filmat scena. Șapte zile de îngrijiri medicale

Cei doi tineri, de 15 și 16 ani, au filmat întreaga agresiune. Mama copilului a declarat că nu a vizionat imaginile, ci doar a auzit înregistrarea în timp ce polițiștii întocmeau procesul-verbal. „Le-a văzut polițistul și procurorul. Eu doar am auzit ce era în filmare. Oribil ce am auzit – numai în filmele de groază!”, a spus ea.

Băiatul a scăpat după ce, în timp ce fugea, și-a sunat fratele, care a intervenit la fața locului. Joi, mama l-a dus pe copil la medicul legist, unde a primit șapte zile de îngrijiri medicale pentru rănile suferite, iar apoi la poliție, unde a depus plângere.

„Astăzi am fost la medicina legală și ne-au dat șapte zile de îngrijiri medicale. Documentul a rămas la poliție, deoarece am fost la ei și am făcut plângere. E vorba de lipsire de libertate – că băiatul meu tot striga să îl lase să plece și ei îl țineau cu forța, lovire și alte violențe!”, a explicat femeia.

„Sufletește sunt iertați, dar copilul meu nu e bătaia de joc a nimănui”

Mama băiatului agresat declarase inițial fapta în mediul online, dar a șters postarea la rugămintea uneia dintre mame. Cu toate acestea, a spus că nu a putut rămâne pasivă.

„Mă simt fără putere. Mama băiatului de 16 ani plângea să-l iert. Dar a spus șeful de post că nu se poate ierta. Sufletește sunt iertați, dar copilul meu nu-i bătaie de joc la nimeni. A văzut procurorul filmarea și nu-i de iertat. Ăștia azi, mâine intră peste tine în casă. Trebuie dată o lecție cumva, că îți dau în cap”, a concluzionat femeia.

Dosar penal pentru lovire și lipsire de libertate

Poliția a fost sesizată miercuri, în jurul orei 20.30, de o femeie de 50 de ani din Mărișelu, care a reclamat că fiul său de 14 ani a fost agresat fizic. În scurt timp, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița i-au identificat pe cei doi tineri, ambii din Mărișelu, iar din primele verificări a reieșit că, în aceeași zi, în jurul orei 16.30, în extravilanul localității Bârla, aceștia l-ar fi agresat fizic pe minor, pe fondul unor neînțelegeri. Băiatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și lipsire de libertate în mod ilegal. Joi, cei doi tineri bănuiți au fost conduși la sediul Poliției, iar după audieri, față de tânărul de 16 ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Share This Article