Bărbat din Lechința, arestat pentru că s-a dat drept adolescent unei fete de 14 ani

P Catalin
2 Min Read

Bărbat din Lechința, arestat pentru pornografie infantilă după ce s-a dat drept adolescent

Un bărbat de 49 de ani din Lechința a fost arestat preventiv, fiind acuzat de pornografie infantilă. Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), acesta s-a prezentat pe rețelele de socializare drept un adolescent de 16 ani pentru a obține imagini intime de la o copilă de 14 ani.

Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii septembrie 2025, bărbatul a abordat-o pe minora din județul Călărași prin intermediul unor rețele de socializare. Cunoscând vârsta fetei, acesta s-a dat drept un băiat de 16 ani și i-a solicitat în mod repetat să realizeze și să îi transmită mai multe fotografii cu caracter pornografic.

Conform DIICOT, după ce victima a refuzat să mai continue relația virtuală, bărbatul a distribuit imagini în care fata apare în ipostaze sexuale explicite către conturile unor membri ai familiei acesteia, prin intermediul unei rețele de socializare.

Procurorii au efectuat o percheziție la locuința bărbatului, de unde au ridicat mai multe dispozitive de stocare. Potrivit anchetatorilor, pe acestea au fost găsite fotografii și înregistrări cu fata de 14 ani, dar și cu alte minore. Cercetările continuă pentru identificarea celorlalte presupuse victime.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

Share This Article