Cătălin Gaton, după arestarea fratelui său: „Aș vrea să nu ne priviți ca pe infractori”
Cătălin Gaton, oier din Beclean care a participat la protestul din 15 septembrie de la București, a transmis un mesaj după ce fratele său a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta a vizitat unul dintre oierii arestați și a explicat că le-a dus plapume și mâncare celor aflați în detenție.
„Mi-e greu să fac videoclipul ăsta. Fratele meu a fost arestat pentru 30 de zile. Aș vrea să nu ne priviți ca infractori. Sunt oameni care au mers la București să își ceară drepturile. Și au venit alții, cu alte interese, și lucrurile au degenerat”, a declarat Cătălin Gaton.
Acesta a precizat că unii dintre cei arestați nu au fost căutați de nimeni și a făcut un apel la rugăciune pentru toți cei aflați în detenție. De asemenea, a oferit un număr de telefon pentru cei care doresc să îi ajute pe oierii arestați.
Pe 15 septembrie, mii de oameni s-au strâns la București și au protestat în fața Parlamentului. Protestul, anunțat inițial ca unul al oierilor, a atras și alți fermieri, dar și persoane cu nemulțumiri politice, iar manifestația anunțată pașnic a devenit violentă.
Ulterior, pe 22 septembrie, mascații au descins în 15 județe și în Capitală, iar 30 de oieri au fost duși la audieri. Printre aceștia s-au aflat și bistrițeni. După audieri, Judecătoria Sectorului 1 București a decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile. Printre cei arestați se află trei bistrițeni, din Telciu, Feldru și Lunca Ilvei. Unul dintre oierii arestați este fratele lui Cătălin Gaton.
