Pasaj subteran de aproape 15 milioane de euro, aproape finalizat la Oradea
Constructorul CML.RO, asociat cu alte două companii, se află pe ultima sută de metri cu lucrările la un pasaj subteran rutier situat în Oradea, potrivit Consiliului Județean Bihor. Stadiul lucrărilor este de 95%, iar traficul rutier ar putea fi deschis la începutul lunii viitoare.
Pasajul subteran are o lungime de 207 metri, iar proiectul are o valoare de 75 de milioane de lei, echivalentul a aproape 15 milioane de euro. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, iar implementarea proiectului este realizată de Consiliul Județean Bihor.
Pentru aceste lucrări, CML.RO s-a asociat cu Global Industrial și DP Proiect SRL. Reprezentanții Consiliului Județean Bihor au declarat că prin realizarea acestui pasaj se va fluidiza semnificativ circulația într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Oradea și se va deschide posibilitatea unei noi legături între Oradea și Sântandrei.
Proiectul include și modernizarea unei străzi, pe tronsonul cuprins între pasaj și o intersecție. Lucrările la strada Lăpușului au ajuns la 65% și presupun reabilitarea completă a părții carosabile și a trotuarelor, precum și amenajarea unor piste pentru biciclete.
