Elevii resping uniformele obligatorii și protestează luni purtând negru

P Catalin
3 Min Read

Elevii protestează față de uniformele școlare obligatorii

Consiliul Național al Elevilor îi îndeamnă pe elevii din întreaga țară să vină îmbrăcați în negru la școală luni, 28 septembrie, în semn de protest față de introducerea uniformei școlare obligatorii și față de ignorarea vocii elevilor în luarea deciziilor care îi privesc.

Senatul a adoptat de curând proiectul privind introducerea uniformei școlare obligatorii, deși Consiliul Național al Elevilor s-a opus public încă de la depunerea acestuia.

„Nu am fost invitați la dezbateri, nu am fost consultați, dar se așteaptă să ne conformăm. Ni se pregătesc haine pe măsură, fără să fim întrebați”, a explicat Alin Saicu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud, într-un comunicat de presă.

„Susținem, ca de fiecare dată, respectarea de către elevi a îndatoririlor prevăzute în Statutul elevului, ROFUIP și regulamentele școlare, inclusiv obligația de a purta o ținută vestimentară decentă și adecvată mediului școlar. Nu contestăm existența unor reguli privind vestimentația, ci faptul că introducerea unei uniforme obligatorii se face fără o consultare reală a elevilor. Respectarea decenței nu trebuie să însemne uniformizarea tuturor și nici restrângerea posibilității elevilor de a-și exprima individualitatea, în limitele regulilor școlare. Într-un sistem de învățământ în care accesul la educație depinde încă de posibilitățile financiare ale familiei și de localitatea în care un copil se naște, uniforma obligatorie nu poate ține locul unor măsuri care să reducă aceste diferențe. Bullying-ul nu stă prins într-un hanorac de firmă și nu pleacă din școală odată cu el, diferențele sociale nu dispar când elevii poartă aceeași cămașă, iar apartenența și disciplina nu se pot coase pe rever”, a mai precizat acesta.

Protestul din 28 septembrie reprezintă un semnal de alarmă transmis Camerei Deputaților, forul decizional în acest parcurs legislativ. Elevii cer respingerea proiectului de lege și reluarea dialogului pe baza nevoilor reale din școli.

„Pe 28 septembrie, venim în negru pentru a arăta că nu acceptăm să fim lăsați în afara discuției. Negrul va fi un semn de solidaritate asumat voluntar, iar fiecare elev poate participa în propriul stil, inclusiv prin purtarea unui singur articol vestimentar negru. Căci, oricât ar încerca unii să ne convingă, educația nu se repară la croitorie”, a conchis Alin Saicu.

Share This Article