Lazany: Monumentele Istorice au cerut tăierea copacilor din Centrul Vechi

P Catalin
3 Min Read

Primarul Bistriței: Comisia de Monumente Istorice a cerut eliminarea tuturor arborilor din Centrul Vechi

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat că proiectul de regenerare a zonei centrale a orașului a trecut printr-o adevărată bătălie, după ce Comisia zonală a Monumentelor Istorice din Cluj a solicitat eliminarea tuturor arborilor din centrul istoric, motivând că aceștia afectează clădirile monument istoric.

Edilul a explicat că opinia Comisiei a fost una foarte fermă: tot ceea ce înseamnă arbore în centrul istoric trebuie eliminat. Specialiștii au motivat că arborii sunt prost plantați și prea apropiați de clădirile monument istoric, că rădăcinile acestora distrug fundațiile imobilelor, iar coronamentul înfundă jgheaburile și canalizările, afectând fațadele. De asemenea, Comisia a argumentat că frumusețea arhitecturală a clădirilor nu este vizibilă din cauza vegetației.

Primarul a precizat că, atunci când s-a încercat obținerea avizului de mediu, administrația s-a lovit de un refuz, întrucât membrii Comisiei de Mediu nu au fost de acord cu tăierea copacilor. În acest context, Gabriel Lazany a invitat Comisia de Monumente Istorice la Bistrița și le-a propus o variantă de compromis.

Potrivit primarului, soluția convenită presupune eliminarea arborilor prea apropiați de clădiri, însă câțiva copaci din vechea gardă vor rămâne. În schimb, se vor realiza două aliniamente de arbori noi, plantați mai aproape de centrul pietonalului, urmând să fie aleasă o specie care să nu distrugă cu rădăcinile sau coroana clădirile istorice. Arborii vor fi poziționați între clădiri, astfel încât vizualizarea fațadelor să fie cât mai amplă.

Gabriel Lazany a subliniat că nu își dorește un centru istoric fără arbori și că își dorește ca centrul istoric pe care îl avem de sute de ani să rămână și nepoților și strănepoților. El a adăugat că nu poate lăsa câțiva arbori să stea în calea acestui obiectiv.

Primarul a vorbit și despre modul în care înțelege să administreze orașul, afirmând că nu se ghidează nici după Facebook, nici după TikTok și că administrarea unui oraș în funcție de impresiile de pe rețelele sociale este o cauză pierdută. El a spus că unii bistrițeni văd în centru un copac, doi, trei sau zece copaci, însă el, ca primar, trebuie să vadă un proiect și orașul în întregul lui ansamblu.

Edilul a recunoscut că la centrul istoric a fost o adevărată bătălie din cauza unui proiect nefuncțional și urât și a precizat că are proiecte pe care și le-a asumat și pe care le duce până la capăt.

Share This Article