Mirela Trăistaru și Doru Ilieș, pe panourile stradale din Bistrița

P Catalin
3 Min Read

Doi artiști bistrițeni, incluși pe panourile stradale ale orașului

Mirela Trăistaru și Doru Ilieș sunt noii artiști care li se alătură proiectului „Artă în drum spre casă”, o inițiativă organizată de un colectiv de artiști locali, cu susținerea Primăriei Municipiului Bistrița. Proiectul aduce reproduceri ale unor lucrări de artă în spațiul public, pe traseele pe care bistrițenii le parcurg zi de zi.

Fiecare prezentare este însoțită de informații despre artist și despre lucrare, oferind trecătorilor ocazia să descopere atât creația, cât și povestea din spatele ei.

Mirela Trăistaru, cetățean de onoare al Bistriței

Mirela Trăistaru, născută la Bistrița și distinsă în acest an cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Bistrița, revine în orașul natal printr-o prezentare a creației sale în spațiul public. Lucrările sunt însoțite de un mesaj personal adresat trecătorilor, artista vorbind despre legătura sa cu Bistrița și despre pictură ca limbaj al emoțiilor.

„Este o inițiativă salutară, mai ales pentru România, cred că suntem printre puținele orașe care facem acest lucru la noi acasă”, a declarat Mirela Trăistaru.

Doru Ilieș și colecția „Clădiri istorice pe Via Transilvanica”

Doru Ilieș, absolvent al Liceului de Arte Plastice „Corneliu Baba” din Bistrița și cunoscut publicului din oraș ca voluntar al Clubului Lions și partener al proiectului Via Transilvanica, participă cu lucrări din colecția „Clădiri istorice pe Via Transilvanica”.

Realizată în pastel, seria de picturi aduce în atenție clădiri care păstrează memoria comunităților de pe traseul Via Transilvanica. Printre acestea se numără și Biserica Evanghelică din Bistrița. Artistul a mărturisit că este, practic, o invitație într-o călătorie desenată pe Via Transilvanica.

„Cele 22 de lucrări în pastel spun poveștile unor clădiri care au traversat veacurile și care păstrează, în arhitectura lor, memoria comunităților din jur. Am început această colecție în 2022, anul deschiderii oficiale a Via Transilvanica, iar printre locurile reprezentate se află și Biserica Evanghelică din Bistrița, unul dintre reperele care m-au format. Priviți aceste clădiri nu doar ca pe niște monumente, ci ca pe niște martori ai drumului nostru comun”, a afirmat Doru Ilieș.

Share This Article