Pacha Man concertează la Bistrița pe 3 octombrie
Unul dintre cele mai cunoscute nume ale scenei reggae și hip-hop din România, Pacha Man, va susține un concert live la Bistrița, pe data de 3 octombrie, la Soho Music Hall. Evenimentul este programat să înceapă la ora 21:00 și promite o seară cu muzică, energie și vibe bun.
Artistul a transmis un mesaj pentru publicul bistrițean: „Bistrița, ne vedem sâmbătă! Pe 3 octombrie ajung la Soho Music Hall pentru o seară pe care vreau s-o trăim împreună, cu muzică, energie și vibe bun până târziu. Pregătim un show live cu piese pe care le știți, momente pentru cei care sunt alături de mine de ani de zile, dar și multă energie pentru cei care vin să ne vedem pentru prima dată”.
Concertul face parte dintr-o serie de evenimente live susținute de artist și se anunță a fi o seară memorabilă pentru toți cei prezenți. Biletele pentru spectacolul de la Soho Music Hall sunt disponibile online, prin platforma biletix.ro.
