Robotul Da Vinci 5, cel mai performant din lume, ajunge în curând la Bistrița

P Catalin
3 Min Read

Robotul chirurgical Da Vinci 5 ajunge la Bistrița

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița devine primul spital public din România care implementează platforma Da Vinci 5, cel mai performant robot chirurgical din lume la ora actuală, care va sosi în curând. Anunțul a fost făcut de Dr. Răzvan Couți, medic urolog și coordonatorul Departamentului de Chirurgie Robotică din cadrul unității spitalicești.

„Robotul Da Vinci pe care-l avem astăzi e topul de linie care există în lume, doar că s-a trecut la următoarea generație. Adică, la 15 ani, se face un upgrade mare de tehnologie pentru că, pentru a putea produce astfel de roboți, se investesc miliarde de dolari în cercetare, în platforme. Chiar dacă a apărut Da Vinci 5, noi avem deja robotul Da Vinci cu care de acum încă 15 ani poți să operezi foarte bine, dar o să fim primul spital care are doi roboți”, a declarat medicul.

Extinderea programului de operații robotice

Primul robot Da Vinci a ajuns la Bistrița la finalul anului 2024, spitalul fiind primul spital de stat din țară care a folosit un astfel de sistem. Odată cu achiziționarea celui de-al doilea sistem, se dorește ca roboții Da Vinci să opereze la capacitate maximă, cinci zile din cinci.

„Noi ne-am dezvoltat multidisciplinar astfel încât un singur robot nu mai ajunge pentru echipa care e astăzi. Ca să putem să oferim pacienților mai multă disponibilitate și ca să putem și să creștem – cu cât operezi mai mult, cu atât ești mai bun, acesta e adevărul – a trebuit să ne extindem. Și atunci am ales, în echipa medico-administrativă, să țintim sus și uite că ne-a reușit. O să fim primul spital din România care o să beneficieze de platforma aceasta Da Vinci 5, care e o platformă mult mai fiabilă. Ca și robot în sine are niște instrumente care dintr-o dată au simțul tactil, simțul haptic”, a explicat Dr. Răzvan Couți.

„Mi-aș dori ca cei doi roboți să opereze 5 zile din 5. Acum, luni și marți operează Urologia pentru că noi avem un volum foarte mare de cazuri, joi operează Toracica și Ginecologia, vineri operează Chirurgia Generală. Miercurea, sala se împarte cu Chirurgia Pediatrică la momentul actual, dar odată cu mărirea și extinderea, o să fie 5 zile din 5 pentru că se mută Chirurgia Pediatrică într-o sală dedicată lor. Ideea în sine e că toată lumea o să aibă mai mult acces la robotică”, a completat medicul.

Share This Article