Sorin Pop, locul III în competiția din Bulgaria: „Am avut numai ghinion!”

P Catalin
1 Min Read

Sorin Pop a încheiat sezonul moto cu locul III la Campionatul Național din Bulgaria

Bistrițeanul Sorin Pop a participat, în acest weekend, la ultima competiție moto a sezonului, desfășurată în Bulgaria. Evenimentul a reunit Campionatul Național de Viteză și Campionatul European Alpe Adria, în cadrul Balkan Motorcycling Union.

Circuitul a fost unul nou pentru sportivul bistrițean, care nu a avut timp să îl învețe înainte de competiție. „E în sens invers, 15 viraje în total”, a explicat Sorin Pop.

Deși a promis că va da tot ce poate și s-a ținut de cuvânt, competiția nu a fost lipsită de obstacole. El a pornit de pe ultima poziție, după ce nu a reușit să facă calificările așa cum și-ar fi dorit.

„Am terminat pe locul 21 la European și locul 3 la Români. Am plecat ultimul, de pe 29 pentru că nu am reușit să fac calificările ok. Numai ghinion am avut. Astăzi, cu noroc, am terminat pe locul 3 în clasamentul românilor”, a transmis Sorin Pop din Bulgaria.

În ciuda dificultăților, bistrițeanul a reușit să avanseze în clasament și să urce pe podium la Campionatul Național, încheind astfel sezonul cu o performanță notabilă.

Share This Article