Un bărbat din Bistrița a ajuns la spital în stare critică după o cădere pe scările unui bloc
Un bistrițean în vârstă de 66 de ani se află internat în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, după ce a căzut pe scările interioare ale unui bloc de locuințe situat pe strada Năsăudului. Potrivit informațiilor disponibile, accidentul s-a produs în cursul nopții trecute, între etajele al doilea și primul ale imobilului.
Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale și transportat la unitatea spitalicească în stare de inconștiență. Reprezentanții spitalului au precizat că pacientul a fost adus intubat, în stare critică, iar după efectuarea investigațiilor clinice și paraclinice la Unitatea de Primiri Urgențe – SMURD, medicii au constatat că acesta prezintă multiple traumatisme și fracturi la nivel cranian și toracic.
În cursul nopții, bărbatul a fost supus unei intervenții neurochirurgicale. Ulterior, acesta a rămas internat la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, iar starea sa de sănătate este în continuare critică, potrivit sursei citate. Cauzele exacte care au dus la cădere nu au fost deocamdată stabilite.
