Zimbru protejat, găsit mort fără cap în zona Măgura Ilvei
Un zimbru care fusese observat în ultimele săptămâni pe Valea Ilvelor a fost găsit mort, iar capul animalului lipsește, a confirmat prefectul Stelian Dolha. Incidentul a avut loc în zona localității Măgura Ilvei.
Polițiștii IPJ Bistrița-Năsăud și o comisie a DSVSA Bistrița-Năsăud se deplasează spre locul unde a fost descoperit corpul animalului. Absența capului ridică suspiciunea că zimbrul ar fi fost ucis pentru trofeu, mai ales că specia este strict protejată prin lege.
Prezența zimbrului fusese semnalată pentru prima dată pe 23 septembrie, la Lunca Ilvei, unde animalul păștea liniștit prin gospodăriile oamenilor. Ulterior, exemplarul a ajuns și la Măgura Ilvei, aceeași zonă în care a fost găsit mort.
Anterior, reprezentanții DSVSA Bistrița-Năsăud au intervenit și l-au sedat, deoarece animalul părea să nu fie bine și avea spume la gură. I s-au recoltat probe pentru analize, iar medicii veterinari au verificat dacă starea lui nu era cauzată de consumul excesiv de mere din livezile din zonă. După sedare, zimbrul și-ar fi revenit fără probleme, iar o filmare ar confirma că animalul își revenise și era în regulă.
La mai puțin de o zi, zimbrul a fost găsit mort, în aceeași zonă, iar se pare că acesta a fost omorât cu cruzime, nefiind găsit capul animalului.
Zimbrul ajunsese în Bistrița-Năsăud dintr-o rezervație din județul Suceava, de unde mai multe exemplare au fost eliberate în sălbăticie. Cei care l-au văzut spun că era un animal extrem de blând și nu părea o amenințare pentru nimeni, deși avea o apariție impunătoare, fiind un exemplar de peste 800 kg.
