Dezbatere la Bistrița despre salarizarea din sănătate. Lazany: Nu depinde de banii locali

P Catalin
4 Min Read

Conferință națională la Bistrița despre salarizarea din sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România, împreună cu Centrul de Cercetare și Dezvoltare Socială „Solidaritatea”, în parteneriat cu Sindicatul „Solidaritatea Sanitară” Cluj, au organizat la Bistrița, la Palatul Culturii, Conferința Națională „Salarizarea în sănătate: de la inechități și amânări la soluții”. Evenimentul a fost dedicat dezbaterii principalelor provocări și soluții privind salarizarea personalului din sănătate și conturării direcțiilor care ar trebui luate în considerare în viitoarea lege a salarizării.

Prof. univ. dr. Viorel Rotilă, managerul Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, a explicat că organizarea unor astfel de evenimente are o tradiție, mai ales în centrele universitare, dar că există o explicație specială pentru care conferința a fost găzduită de Bistrița. Potrivit acestuia, județul Bistrița-Năsăud este un exemplu de reușită în materia organizării și modernizării sistemului de sănătate, iar Spitalul Clinic din Bistrița reprezintă un exemplu de bune practici și în privința modului în care abordează problema angajaților din unitate.

Gabriel Lazany: salarizarea nu trebuie să depindă de banii administrațiilor locale

La eveniment au participat primarul Gabriel Lazany, senatorul Cristian Nicula și vicepreședintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Claudiu Tămaș. Primarul Gabriel Lazany a subliniat că drepturile salariale ale angajaților din Sănătate trebuie finanțate integral prin mecanisme naționale, nu să depindă de posibilitățile financiare ale fiecărei administrații locale.

„Am condus timp de 7 ani Spitalul Clinic de Urgență Bistrița și cunosc foarte bine provocările administrării unei unități sanitare. Cunosc dificultățile cu care se confruntă personalul și responsabilitatea asigurării resurselor necesare funcționării unui spital. Nu putem construi un sistem sanitar performant fără oameni bine pregătiți, respectați și remunerați corect. La Bistrița am demonstrat că administrația locală poate fi un partener al sistemului de sănătate. În 2026, Primăria Bistrița a alocat peste 5 milioane de lei Spitalului Clinic de Urgență din Bistrița, inclusiv pentru susținerea unor cheltuieli de funcționare”, a precizat primarul Gabriel Lazany.

Un demers despre echitate, respect și predictibilitate

Anca Ciora, asistente medicală cu 33 de ani de experiență și președinte al Sindicatului „Solidaritatea Sanitară” Cluj, a arătat că tema conferinței nu este doar despre salarii. „Este despre echitate, respect, predictibilitate și capacitatea sistemului sanitar de a-și păstra profesioniștii. Pentru că putem construi spitale moderne, putem investi în echipamente performante, dar fără oameni motivați, respectați și remunerați corect, toate aceste investiții rămân insuficiente”, a subliniat Anca Ciora.

Conferința face parte dintr-un demers de dezbatere publică și consultare a angajaților din sistemul public de sănătate, într-un moment în care construcția unei noi legi a salarizării nu mai poate fi amânată. Participanții au avut oportunitatea de a contribui direct la conturarea unui sistem de salarizare mai echitabil, coerent și adaptat responsabilității și complexității muncii din sănătate. La eveniment au luat parte reprezentanți ai angajaților din sănătate, decidenți politici și instituționali, manageri ai unităților sanitare, cercetători și cadre universitare.

Share This Article