Preotul Crin Triandafil Theodorescu despre zimbrul găsit decapitat pe Valea Ilvelor: „Două secole și jumătate de tăcere vinovată”
Un zimbru impunător a străbătut timp de câteva săptămâni zona Ilvelor, venind din județul Neamț, și a păscut liniștit prin gospodăriile oamenilor. Joi după-amiază, animalul a fost găsit mort și decapitat în pădurea Ivăneasa, la Măgura Ilvei.
Autoritățile competente s-au deplasat la fața locului pentru evaluarea situației, iar poliția și DSVSA au deschis un dosar penal. Reprezentanții autorităților au declarat că, indiferent de cauza morții, decapitarea nu era permisă.
Preotul Crin Triandafil Theodorescu și-a exprimat opinia despre acest eveniment, subliniind că nu decapitarea în sine l-a șocat. „Pe mine nu m-a șocat decapitarea zimbrului. E doar o aparentă cruzime. Foarte probabil a fost o moarte naturală urmată de recoltarea ilegală a trofeului”, a scris acesta.
El a explicat că în spatele gestului se află spiritul luptător și adaptabil al omului din munții Rodnei, oportunismul istoric și moștenirea celui preistoric, alături de spiritul triumfalist al bărbatului vânător, deșertăciunea și trufia personală.
Preotul consideră că exemplarul, aflat probabil în expansiune de areal, a avut soarta majorității indivizilor din specie care caută habitate noi, ceea ce reprezintă un semn bun. Chiar și dramatismul actului de decapitare are, în viziunea sa, un efect pozitiv, de domino: a atras atenția, a revoltat, instituțiile sunt preocupate, oamenii de bine scandalizați, iar cei de rău timorați și pe gânduri.
„Frumosul zimbru a făcut pentru specia lui cel mai elegant gest cu putință, a fost un deschizător de drumuri. Poate, undeva în Transilvania noastră, cineva va găsi voința și mijloacele pentru întoarcerea glorioasă a zimbrului”, a adăugat el.
Preotul a relatat că, în urmă cu aproximativ trei decenii, răscolind arhivele de la Dej, a descoperit în „Monografia comitatului Solnoc-Dăbăca”, tipărită la Dej între 1900 și 1905 în șapte volume, opera lui Kádár József, o informație care l-a mișcat. Consemnând elemente de toponimie locală, acesta menționa că Valea Vânătorului, aflată atunci în parohia pe care o păstorea, azi la granița dintre parohiile Molișet și Agrieș, era locul în care nobilii vremii au ucis, în 1790, ultimul exemplar de zimbru transilvan.
La intrarea în vale se află un monolit din conglomerate, înalt de 15 metri, care străjuiește ca un monument funerar locul ultimei crime. Localnicii povestesc și astăzi, din tată în fiu, istoria ultimului zimbru transilvan.
„1790, moartea ultimului zimbru transilvan. 2026, moartea primului zimbru transilvan. Între ele două secole și jumătate de tăcere vinovată”, a scris preotul.
În ciuda acestei constatări, Crin Triandafil Theodorescu își păstrează speranța: „O să ne facem. Într-o zi, dacă nu noi, copiii noștri, tupilați într-un observator montan lângă propriii lor copii, vor fotografia emoționați zimbrul transilvan, sănătos, în populație stabilă, hălăduind iar locurile în care strămoșii lor au făcut legea”.
El a încheiat mesajul său cu un îndemn adresat comunității: „Până atunci, popor al lui Dumnezeu, sterilizați câinii și țineți-i în curți, că sunt pline șanțurile de cățeluși abandonați și făcuți arșice de bolunzi bolizi, pline!”
